Text argumentativ - utilitatea cunoașterii biografiei unei personalități

Formularea subiectului și baremul se găsesc aici.
______________________________________________________________

PLANUL COMPUNERII	COMPUNEREA
I. Introducere - aducerea temei în discuție (importanță, actualitate etc.); - teza susținută;	Dacă este utilă sau nu cunoașterea biografiei unei personalități culturale sau științifice este o problemă care interesează atunci când luăm contact cu o asemenea personalitate, prin intermediul, desigur, al operei sale. În literatură, care este domeniul nostru de interes, utilitatea cunoașterii biografiei unui scriitor mi se pare de domeniul evidenței.
II. Cuprins - argumentarea tezei: ·         A1: cunoașterea biografiei poate duce la înțelegerea mai bună a operei; ·         A2: cunoașterea biografiei ne poate scuti de căderea în idolatrie.	În primul rând, orice operă literară este marcată, într-un fel sau altul de ceea ce a trăit autorul ei. Exemple sunt nenumărate.  Cea mai celebră scriere a lui Ion Creangă se numește „Amintiri din copilărie”, în ea autorul valorificând evenimente din propria existență. Camil Petrescu mărturisește, la rândul lui, că partea a doua a romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, reprezintă de fapt, jurnalul său de front, scris în timpul Primului Război Mondial, la care a participat efectiv, pe câmpul de luptă. „Moromeții” este un alt roman celebru, care încorporează elemente concrete din biografia lui Marin Preda, așa cum recunoaște însuși autorul. Prin urmare, cunoscând biografia scriitorului, putem înțelege mai bine semnificația operei literare. Să fim atenți totuși să nu confundăm opera literară cu existența reală a celui ce a creat-o. E adevărat că elemente din viață trec în scriitură, dar ele nu se confundă în niciun caz. Opera are viața ei proprie și a o reduce la o simplă copie a vieții autorului ei înseamnă a o vulgariza. Au existat, de exemplu, voci care au văzut în „Luceafărul” o punere în scenă a relației dintre Eminescu, Veronica Micle și Caragiale. Valoarea poemului eminescian nu stă în această, improbabilă, apropiere, ci în expresia perfectă a unor idei și sentimente profunde, cu valoare general-umană. În al doilea rând, cunoașterea biografiei unui scriitor ne este de folos, dintr-o perspectivă mai largă, pentru a nu confunda valoarea operei în sine cu valoarea umană a persoanei temporale care a creat-o. Există nenumărate exemple de autori, care au scris excepțional, dar care, ca oameni, nu reprezintă în niciun caz modele de urmat. Cel mai cunoscut caz este cel al lui Sadoveanu, un mare scriitor, dar și un oportunist politic jalnic. Și, din păcate, nu este singurul. De asemenea, nu trebuie confundată valoarea operei literare a unui anume scriitor cu valoarea creației sale într-un alt domeniu, cel publicistic, de exemplu. Ideile din publicistica lui Eminescu nu se ridică, nici pe departe, la nivelul valoric al poeziei sale. Viața însăși a lui Eminescu are foarte puține date care l-ar recomanda ca pe un model de urmat.
III. Concluzie - reluarea, nuanțată, pe scurt, a tezei și a argumentelor.	În concluzie, consider că este foarte utilă cunoașterea biografiei unei personalități culturale (sau științifice), pentru că ne ajută, pe de o parte, să-i înțelegem mai bine opera și să o apreciem la adevărata ei valoare și, pe de altă parte, să nu cădem într-o idolatrizare absurdă a persoanei creatorului.

Pregătire pentru bacalaureat - subiectul al II-lea

O propunere de rezolvare se găsește aici.
_______________________________________________________________

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

Scrie un text de tip argumentativ de 150 – 300 de cuvinte despre utilitatea cunoaşterii biografiei unei personalităţi culturale/ştiinţifice.

În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:

− să respecţi structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 8 puncte

− să ai conţinutul adecvat argumentării pe tema dată: formularea ipotezei/a propriei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte

− să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie şi de punctuaţie) şi precizarea privind numărul de cuvinte. 6 puncte

Notă! În vederea acordării punctajului, textul trebuie să fie în concordanţă cu problematica pusă în discuţie.

BAREM DE EVALUARE ȘI NOTARE

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

− structura discursului de tip argumentativ:

· formularea ideilor în scris: text clar organizat, coerent, cu echilibru între componente – 4 p.; text parțial organizat, fără echilibru între componente – 2 p.    4 puncte

· utilizarea mijloacelor lingvistice utile exprimării unei aprecieri (de exemplu: verbe de opinie, adverbe/locuţiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivităţii evaluative, conjuncţii/locuţiuni conjuncţionale cu rol argumentativ, utilizate pentru exprimarea raporturilor de tip cauzal, consecutiv, final, concluziv etc., conectori argumentativi): utilizare adecvată – 4 p.; utilizare parţial adecvată – 2 p.          4 puncte

− conţinutul argumentării:

· formularea ipotezei/a propriei opinii faţă de problematica propusă      2 puncte

· câte 3 puncte pentru enunţarea fiecăruia dintre cele două argumente adecvate ipotezei: prezentare clară, nuanțată: – 3 p.; încercare de prezentare – 1 p.        2 x 3 p. = 6 puncte

· câte 3 puncte pentru dezvoltarea corespunzătoare a fiecăruia dintre cele două argumente enunţate: dezvoltare clară, nuanţată – 3 p.; încercare de dezvoltare, schematism – 1 p. 2 x 3 p. = 6 puncte

· formularea unei concluzii pertinente      2 puncte

− respectarea normelor limbii literare şi a precizării privind numărul de cuvinte:

· registrul stilistic adecvat cerinţei        1 punct

· respectarea normelor de exprimare (0-1 greşeli lexicale sau morfo-sintactice – 2 p.; 2 greşeli – 1 p.; 3 sau mai multe greşeli – 0 p.)        2 puncte

· respectarea normelor de ortografie şi de punctuaţie (0-1 greşeli ortografice şi de punctuaţie – 2 p.; 2 greşeli – 1 p.; 3 sau mai multe greşeli – 0 p.)             2 puncte

· respectarea precizării privind numărul de cuvinte            1 punct

Notă! În vederea acordării punctajului, textul trebuie să fie în concordanţă cu problematica pusă în discuţie.

Subiectul I, 2015 - rezolvare

Formularea subiectului se găsește aici.

________________________________________________________

Subiectul I

            1. „tăcut” - calm; „întors” - revenit.

            2. Cratima marchează elidarea vocalei „î” din adverbul  „înainte” și are drept consecință obținerea măsurii dorite a versului prin dispariția unei silabe.

            3. Trăiesc cu floarea speranței în suflet.

            4. „aștept” - verb, persoana I; „mine” - pronume personal, pers. I.

            5. Tema poeziei este iubirea. Un motiv literar este toamna.

            6. „Sunt altul azi...”; „S-au rupt acum...”.

            7. Epitetul dublu „străină și pustie” din strofa a treia sugerează înstrăinarea eului liric de lumea exterioară și retragerea în sine, pentru a reface, în amintire, chipul iubitei pierdute. În relație cu contextul,  acest epitet intensifică sentimentul de nostalgie  transmis de această strofă.

            În strofa a patra repetiția „ca altădată iarăși” accentuează sentimentul de bucurie a regăsirii de sine a eului liric, regăsire de sine senină, împăcată, în care, paradoxal,  până și tristețea își găsește locul. Este așadar, oximoronic, o bucurie a trăirii tristeții.

            8. Două trăsături ale genului liric sunt prezența instanței comunicării lirice (eul liric) și transmiterea în mod direct a unor idei și sentimente.

            Prezența eului liric se manifestă prin pronume la persoana I („mine”,  „mi” etc.) și verbe la persoana I („aștept”, „las” etc.).

            Toată poezia transmite direct gânduri, idei și sentimente, dar, mai vizibil în versurile:

            „Tristețea mă răsfață ca altădată iarăși,

            Ca altădată iarăși mă bucură acum.”

            9. „Preludiu de toamnă” este o poezie de dragoste. Eul liric apare în ipostaza unui bărbat îndrăgostit, care, întors în orașul natal, își amintește cu nostalgie de o dragoste pierdută, pe care ar vrea să o regăsească, pe care o cheamă în gând. Toată poezia stă sub semnul toamnei, ceea ce sugerează, aici, vârsta senectuții, a înțelepciunii. Bărbatul conștientiezează că s-a schimbat, că a devenit „mai simplu și mai tăcut” și își dorește intens să retrăiască iubirea de altădată. Ultima strofă o reia parțial pe prima, accentuând patosul dorinței. Chemarea directă, exprimată prin verbul la imperativ „vino”, recunoașterea implicită a greșelilor trecutului („Un altul azi, mai simplu și mai tăcut ca mine...”), precum și imaginea finală a bărbatului așteptând în pragul casei „cu brațul împovărat de flori” concură la conturarea semnificației textului: un strigăt de dor al celui care a greșit cândva, părăsindu-și iubirea și caută acum, spășit, reîmpăcarea.

Pregătire pentru examenul de bacalaureat - subiectul I

O propunere de rezolvare se găsește aici.
_________________________________________________________________

Citeşte următorul text:

Miroase iar a toamnă-n orașul nostru. Vino!
Te-aștept în prag cu brațul împovărat de flori.
Sunt altul azi, mai simplu și mai tăcut. De mine
S-au rupt acum toate mâhnirile ușor.

Și-n urma mea las astăzi stradelele senine
Și gangurile calde, fără păreri de rău.
Întors aici, trecutul ivit din nou, nici bine
De-acum n-o să-mi mai facă vreodată și nici rău.

Ci-n toată lumea asta străină și pustie
Visez ca mai-nainte doar fața ta-n cerdac,
Îți caut cu jind* în mintea-mi privirea-ți fumurie
Și parcă-n toamnă nu mă mai simt golit, sărac.

Departe peste case fug nourii tovarăși
Și-n zări se văd cocorii învăluiți de fum.
Tristețea mă răsfață ca altădată iarăși,
Ca altădată iarăși mă bucură acum.

Deci, fiindcă iar e toamnă-n orașul nostru, vino,
Să vezi și tu cum pleacă triunghiul de cocori,
Un altul azi, mai simplu și mai tăcut ca mine,
Te-așteaptă-n prag cu brațul împovărat de flori.
                                              (Radu Stanca, Preludiu de toamnă)

*cu jind, loc. adv., plin de dorință

Scrie pe foaia de examen răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la text:
1. Numeşte câte un sinonim neologic potrivit pentru sensul din text al cuvintelor tăcut și întors. 2 puncte
2. Explică rolul cratimei din secvența mai-nainte. 2 puncte
3. Construieşte un enunţ în care să ilustrezi sensul conotativ al substantivului floare. 2 puncte
4. Transcrie, din textul dat, două cuvinte/grupuri de cuvinte care sunt mărci lexico-gramaticale ale subiectivității. 4 puncte
5. Precizează tema poeziei şi un motiv literar identificat în textul dat. 4 puncte
6. Selectează două secvenţe din textul dat, care conturează dimensiunea temporală a imaginarului poetic. 4 puncte
7. Prezintă semnificația a două figuri de stil diferite din strofele a treia și a patra ale textului dat. 4 puncte
8. Ilustrează, cu câte un exemplu din text, două trăsături ale genului liric. 4 puncte
9. Comentează, în 60 – 100 de cuvinte, ultima strofă a textului, prin evidențierea relației dintre ideea poetică și mijloacele artistice. 4 puncte

Bacalaureat 2015 - subiectele de la proba de limba şi literatura română (uman)

Bacalaureat 2015 - subiectele de la proba de limba şi literatura română (real)

George Bacovia - "Pălind"

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Sunt solitarul pustiilor pieţe
Cu tristele becuri cu pală lumină –
Când sună arama în noaptea deplină,
Sunt solitarul pustiilor pieţe.

Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra
Ce sperie câinii pribegi prin canale;
Sub tristele becuri cu razele pale,
Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra.

Sunt solitarul pustiilor pieţe
Cu jocuri de umbră ce dau nebunie;
Pălind în tăcere şi-n paralizie, –
Sunt solitarul pustiilor pieţe...

(George Bacovia, Pălind)

* hidos, hidoasă, adj. – foarte urât, dezgustător, înfiorător la vedere

Cerințe:

1. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor triste şi pală.

2. Explică rolul utilizării cratimei în structura „şi-n paralizie”.

3. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele rază şi umbră să aibă sens conotativ.

4. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini vizuale.

5. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în prima strofă a poeziei.

6. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat.

7. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.

8. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date.

9. Motivează, prin explicarea a două trăsături existente în text, apartenenţa poeziei la simbolism.

1. "triste" - deprimante, dezolante; "pală" - palidă, ştearsă, slabă, stinsă.

2. În structura dată cratima marchează rostirea legată a două cuvinte diferite: "şi" şi "în". Adică cele două cuvinte se rostesc într-o singură silabă ("şin"), prin căderea vocalei "î" din prepoziţia "în". Justificarea acestei rostiri este păstrarea măsurii de 12 silabe a versului, la fel ca a versului anterior.

3. Tu eşti raza sufletului meu. Tu alungi umbra tristeţii din sufletul meu.

4. "pieţe cu tristele becuri cu pală lumină"; "câinii pribegi prin canale"; "pieţe cu jocuri de umbră".

5. Epitetul "pustiilor" asociat substantivului "pieţe" accentuează sentimentul tragic al singurătăţii, exprimat direct şi dramatic de eul liric prin repetiţia "sunt solitarul".

Epitetul personificator  "tristele" asociat substantivului "becuri" sugerează o stare sufletească vagă, imprecisă, un amestec de tristeţe, melancolie şi deprimare.

6. verbul la persoana I: "sunt";

pronumele personal de persoana I: "mi-".

7. "Pălind" este o poezie tipic simbolistă, prin imaginarul poetic (universul dezolant şi alienant al oraşului) şi prin exprimarea unor stări vagi, obscure, amestec de tristeţe, melancolie şi deprimare.

În acest context, ultima strofă este un fel de ecou al primeia, reluând motivul singurătăţii absolute a eului liric şi încărcându-l cu noi semnificaţii. Laitmotivul "Sunt solitarul pustiilor pieţe" accentuează dramatismul strigătului de disperare al omului care se simte singur în mijlocul oraşului. Starea vagă, imprecisă, de tristeţe şi deprimare, din prima strofă se exacerbează acum, ajungând până în pragul nebuniei:

"Cu jocuri de umbră ce dau nebunie".

Ambiguitatea versului al treilea ("Pălind în tăcere şi-n paralizie - ") - specifică tehnicii simboliste - permite interpretarea sa ca pe o expresie a spaimei de moarte a omului singur. Verbul "pălind" şi substantivele "tăcere" şi "paralizie", concentrate într-un spaţiu textual redus, conţin - toate - ideea de absenţă (progresivă şi absolută): absenţa luminii, absenţa comunicării, absenţa mişcării. Se sugerează astfel absenţa vieţii, adică moarte.  

8. Titlul poeziei este format din verbul la gerunziu "pălind", care anticipează starea sufletească a eului liric, exprimată simbolic în corpul poeziei. Asemeni decorului urban care pare că se estompează încet-încet  sub lumina tot mai slabă a becurilor, omul solitar simte o pierdere treptată de esenţă vitală, o apropiere de moarte. Această inituiţie îi dă o stare sufletească vagă, imprecisă, un amestec de tristeţe, melancolie şi deprimare, cu accente de nevroză ("nebunie").  Verbul din titlu se reia în strofa a III-a şi, în plus, în celelalte strofe se află adjectivul "pal", din aceeaşi familie lexicală. Susţinut astfel, el devine cuvânt-cheie al poeziei, semnificând  extincţia fluxului vital.

9. Simbolismul este un curent artistic şi literar apărut în Franţa în a doua jumătate a secolului al XIX-lea ca reacţie la retorismul romantismului  şi la impersonalitatea parnasianismului. Poeţii simbolişti cultivă o subiectivitate acută, marcată de  stări sufleteşti vagi, obscure, imprecise,  prin folosirea, ca mijloace expresive, a  sugestiei , a simbolului şi a corespondenţelor. Ei aduc spaţiul citadin în imaginarul poetic şi cer ca poezia să fie muzică înainte de orice. Cel mai important reprezentant al simbolismului în literatura română este George Bacovia.

Poezia "Pălind" are toate caracteristicile unei poezii simboliste.

În primul rând, ea este expresia unei intense subiectivităţi, explicit prezente în text prin mărcile lexico-gramaticale ale eului liric: verbul la persoana I "sunt" (4 apariţii în text) şi pronumele personal de persoana I "mi" (2 apariţii în text). Aşadar, din cele 12 versuri ale poeziei, 6 ( jumătate)  vorbesc direct despre eul liric.

În al doilea rând, poezia este simbolistă prin exprimarea unor stări sufleteşti  vagi, obscure, amestec de tristeţe, melancolie şi deprimare. Eul liric rătăceşte solitar prin oraşul pustiu, sub  apăsarea singurătăţii , a lipsei de comunicare cu semenii săi şi a presentimentului  morţii.

A treia trăsătură simbolistă a poeziei este folosirea simbolului pentru exprimarea trăirilor interioare. Oraşul pustiu  este un simbol al deşertului interior, sufletesc. Becurile cu lumină pală sunt simboluri pentru lipsa de forţă vitală a eului liric.

În al patrulea rând, poezia aparţine simbolismului prin folosirea sugestiei. Stările nu sunt numite, poetul refuză discursivitatea, preferând să comunice indirect, aluziv, prin asociaţii de idei. Astfel, nicăieri, pe parcursul poeziei nu se vorbeşte deschis - chiar şi metaforic - despre o suferinţă sufletească a eului liric. Autorul se mulţumeşte să descrie un decor dezolant, pustiu, plasat paradoxal în mijlocul a ceea ce ar trebui să fie locul de întâlnire al oamenilor: piaţa unui oraş. Lipsa oamenilor, lumina slabă a becurilor, câinii, canalele,  toate acestea însă creează un univers alienant care  vorbeşte indirect  despre chinul unui om singur, sufocat de lipsa comunicării cu ceilalţi semeni ai săi. "Râsul hidos" care îl însoţeşte pe eul liric  - şi despre care nu ştim al cui este - şi "jocurile de umbre ce dau nebunie" sunt sugestii ale unei apropiate rătăciri mentale.

În sfârşit, dezideratul simbolist al muzicalităţii este atins de Bacovia prin folosirea refrenului "Sunt solitarul pustiilor pieţe", reluat de trei ori, prin repetiţia laitmotivului "umbra" - simbol al solitudinii - şi a adjectivului "pal" (sugestie a  extincţiei treptate), care apare de două ori ca atare şi o dată în rădăcina verbului "pălind".