George Bacovia - "Pălind"

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Sunt solitarul pustiilor pieţe
Cu tristele becuri cu pală lumină –
Când sună arama în noaptea deplină,
Sunt solitarul pustiilor pieţe.

Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra
Ce sperie câinii pribegi prin canale;
Sub tristele becuri cu razele pale,
Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra.

Sunt solitarul pustiilor pieţe
Cu jocuri de umbră ce dau nebunie;
Pălind în tăcere şi-n paralizie, –
Sunt solitarul pustiilor pieţe...

(George Bacovia, Pălind)

* hidos, hidoasă, adj. – foarte urât, dezgustător, înfiorător la vedere

Cerințe:

1. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor triste şi pală.

2. Explică rolul utilizării cratimei în structura „şi-n paralizie”.

3. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele rază şi umbră să aibă sens conotativ.

4. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini vizuale.

5. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în prima strofă a poeziei.

6. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat.

7. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.

8. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date.

9. Motivează, prin explicarea a două trăsături existente în text, apartenenţa poeziei la simbolism.

1. "triste" - deprimante, dezolante; "pală" - palidă, ştearsă, slabă, stinsă.

2. În structura dată cratima marchează rostirea legată a două cuvinte diferite: "şi" şi "în". Adică cele două cuvinte se rostesc într-o singură silabă ("şin"), prin căderea vocalei "î" din prepoziţia "în". Justificarea acestei rostiri este păstrarea măsurii de 12 silabe a versului, la fel ca a versului anterior.

3. Tu eşti raza sufletului meu. Tu alungi umbra tristeţii din sufletul meu.

4. "pieţe cu tristele becuri cu pală lumină"; "câinii pribegi prin canale"; "pieţe cu jocuri de umbră".

5. Epitetul "pustiilor" asociat substantivului "pieţe" accentuează sentimentul tragic al singurătăţii, exprimat direct şi dramatic de eul liric prin repetiţia "sunt solitarul".

Epitetul personificator  "tristele" asociat substantivului "becuri" sugerează o stare sufletească vagă, imprecisă, un amestec de tristeţe, melancolie şi deprimare.

6. verbul la persoana I: "sunt";

pronumele personal de persoana I: "mi-".

7. "Pălind" este o poezie tipic simbolistă, prin imaginarul poetic (universul dezolant şi alienant al oraşului) şi prin exprimarea unor stări vagi, obscure, amestec de tristeţe, melancolie şi deprimare.

În acest context, ultima strofă este un fel de ecou al primeia, reluând motivul singurătăţii absolute a eului liric şi încărcându-l cu noi semnificaţii. Laitmotivul "Sunt solitarul pustiilor pieţe" accentuează dramatismul strigătului de disperare al omului care se simte singur în mijlocul oraşului. Starea vagă, imprecisă, de tristeţe şi deprimare, din prima strofă se exacerbează acum, ajungând până în pragul nebuniei:

"Cu jocuri de umbră ce dau nebunie".

Ambiguitatea versului al treilea ("Pălind în tăcere şi-n paralizie - ") - specifică tehnicii simboliste - permite interpretarea sa ca pe o expresie a spaimei de moarte a omului singur. Verbul "pălind" şi substantivele "tăcere" şi "paralizie", concentrate într-un spaţiu textual redus, conţin - toate - ideea de absenţă (progresivă şi absolută): absenţa luminii, absenţa comunicării, absenţa mişcării. Se sugerează astfel absenţa vieţii, adică moarte.  

8. Titlul poeziei este format din verbul la gerunziu "pălind", care anticipează starea sufletească a eului liric, exprimată simbolic în corpul poeziei. Asemeni decorului urban care pare că se estompează încet-încet  sub lumina tot mai slabă a becurilor, omul solitar simte o pierdere treptată de esenţă vitală, o apropiere de moarte. Această inituiţie îi dă o stare sufletească vagă, imprecisă, un amestec de tristeţe, melancolie şi deprimare, cu accente de nevroză ("nebunie").  Verbul din titlu se reia în strofa a III-a şi, în plus, în celelalte strofe se află adjectivul "pal", din aceeaşi familie lexicală. Susţinut astfel, el devine cuvânt-cheie al poeziei, semnificând  extincţia fluxului vital.

9. Simbolismul este un curent artistic şi literar apărut în Franţa în a doua jumătate a secolului al XIX-lea ca reacţie la retorismul romantismului  şi la impersonalitatea parnasianismului. Poeţii simbolişti cultivă o subiectivitate acută, marcată de  stări sufleteşti vagi, obscure, imprecise,  prin folosirea, ca mijloace expresive, a  sugestiei , a simbolului şi a corespondenţelor. Ei aduc spaţiul citadin în imaginarul poetic şi cer ca poezia să fie muzică înainte de orice. Cel mai important reprezentant al simbolismului în literatura română este George Bacovia.

Poezia "Pălind" are toate caracteristicile unei poezii simboliste.

În primul rând, ea este expresia unei intense subiectivităţi, explicit prezente în text prin mărcile lexico-gramaticale ale eului liric: verbul la persoana I "sunt" (4 apariţii în text) şi pronumele personal de persoana I "mi" (2 apariţii în text). Aşadar, din cele 12 versuri ale poeziei, 6 ( jumătate)  vorbesc direct despre eul liric.

În al doilea rând, poezia este simbolistă prin exprimarea unor stări sufleteşti  vagi, obscure, amestec de tristeţe, melancolie şi deprimare. Eul liric rătăceşte solitar prin oraşul pustiu, sub  apăsarea singurătăţii , a lipsei de comunicare cu semenii săi şi a presentimentului  morţii.

A treia trăsătură simbolistă a poeziei este folosirea simbolului pentru exprimarea trăirilor interioare. Oraşul pustiu  este un simbol al deşertului interior, sufletesc. Becurile cu lumină pală sunt simboluri pentru lipsa de forţă vitală a eului liric.

În al patrulea rând, poezia aparţine simbolismului prin folosirea sugestiei. Stările nu sunt numite, poetul refuză discursivitatea, preferând să comunice indirect, aluziv, prin asociaţii de idei. Astfel, nicăieri, pe parcursul poeziei nu se vorbeşte deschis - chiar şi metaforic - despre o suferinţă sufletească a eului liric. Autorul se mulţumeşte să descrie un decor dezolant, pustiu, plasat paradoxal în mijlocul a ceea ce ar trebui să fie locul de întâlnire al oamenilor: piaţa unui oraş. Lipsa oamenilor, lumina slabă a becurilor, câinii, canalele,  toate acestea însă creează un univers alienant care  vorbeşte indirect  despre chinul unui om singur, sufocat de lipsa comunicării cu ceilalţi semeni ai săi. "Râsul hidos" care îl însoţeşte pe eul liric  - şi despre care nu ştim al cui este - şi "jocurile de umbre ce dau nebunie" sunt sugestii ale unei apropiate rătăciri mentale.

În sfârşit, dezideratul simbolist al muzicalităţii este atins de Bacovia prin folosirea refrenului "Sunt solitarul pustiilor pieţe", reluat de trei ori, prin repetiţia laitmotivului "umbra" - simbol al solitudinii - şi a adjectivului "pal" (sugestie a  extincţiei treptate), care apare de două ori ca atare şi o dată în rădăcina verbului "pălind".