George Bacovia - "Pălind"

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Sunt solitarul pustiilor pieţe
Cu tristele becuri cu pală lumină –
Când sună arama în noaptea deplină,
Sunt solitarul pustiilor pieţe.

Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra
Ce sperie câinii pribegi prin canale;
Sub tristele becuri cu razele pale,
Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra.

Sunt solitarul pustiilor pieţe
Cu jocuri de umbră ce dau nebunie;
Pălind în tăcere şi-n paralizie, –
Sunt solitarul pustiilor pieţe...

(George Bacovia, Pălind)

* hidos, hidoasă, adj. – foarte urât, dezgustător, înfiorător la vedere

Cerințe:

1. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor triste şi pală.

2. Explică rolul utilizării cratimei în structura „şi-n paralizie”.

3. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele rază şi umbră să aibă sens conotativ.

4. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini vizuale.

5. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în prima strofă a poeziei.

6. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat.

7. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.

8. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date.

9. Motivează, prin explicarea a două trăsături existente în text, apartenenţa poeziei la simbolism.

1. "triste" - deprimante, dezolante; "pală" - palidă, ştearsă, slabă, stinsă.

2. În structura dată cratima marchează rostirea legată a două cuvinte diferite: "şi" şi "în". Adică cele două cuvinte se rostesc într-o singură silabă ("şin"), prin căderea vocalei "î" din prepoziţia "în". Justificarea acestei rostiri este păstrarea măsurii de 12 silabe a versului, la fel ca a versului anterior.

3. Tu eşti raza sufletului meu. Tu alungi umbra tristeţii din sufletul meu.

4. "pieţe cu tristele becuri cu pală lumină"; "câinii pribegi prin canale"; "pieţe cu jocuri de umbră".

5. Epitetul "pustiilor" asociat substantivului "pieţe" accentuează sentimentul tragic al singurătăţii, exprimat direct şi dramatic de eul liric prin repetiţia "sunt solitarul".

Epitetul personificator  "tristele" asociat substantivului "becuri" sugerează o stare sufletească vagă, imprecisă, un amestec de tristeţe, melancolie şi deprimare.

6. verbul la persoana I: "sunt";

pronumele personal de persoana I: "mi-".

7. "Pălind" este o poezie tipic simbolistă, prin imaginarul poetic (universul dezolant şi alienant al oraşului) şi prin exprimarea unor stări vagi, obscure, amestec de tristeţe, melancolie şi deprimare.

În acest context, ultima strofă este un fel de ecou al primeia, reluând motivul singurătăţii absolute a eului liric şi încărcându-l cu noi semnificaţii. Laitmotivul "Sunt solitarul pustiilor pieţe" accentuează dramatismul strigătului de disperare al omului care se simte singur în mijlocul oraşului. Starea vagă, imprecisă, de tristeţe şi deprimare, din prima strofă se exacerbează acum, ajungând până în pragul nebuniei:

"Cu jocuri de umbră ce dau nebunie".

Ambiguitatea versului al treilea ("Pălind în tăcere şi-n paralizie - ") - specifică tehnicii simboliste - permite interpretarea sa ca pe o expresie a spaimei de moarte a omului singur. Verbul "pălind" şi substantivele "tăcere" şi "paralizie", concentrate într-un spaţiu textual redus, conţin - toate - ideea de absenţă (progresivă şi absolută): absenţa luminii, absenţa comunicării, absenţa mişcării. Se sugerează astfel absenţa vieţii, adică moarte.  

8. Titlul poeziei este format din verbul la gerunziu "pălind", care anticipează starea sufletească a eului liric, exprimată simbolic în corpul poeziei. Asemeni decorului urban care pare că se estompează încet-încet  sub lumina tot mai slabă a becurilor, omul solitar simte o pierdere treptată de esenţă vitală, o apropiere de moarte. Această inituiţie îi dă o stare sufletească vagă, imprecisă, un amestec de tristeţe, melancolie şi deprimare, cu accente de nevroză ("nebunie").  Verbul din titlu se reia în strofa a III-a şi, în plus, în celelalte strofe se află adjectivul "pal", din aceeaşi familie lexicală. Susţinut astfel, el devine cuvânt-cheie al poeziei, semnificând  extincţia fluxului vital.

9. Simbolismul este un curent artistic şi literar apărut în Franţa în a doua jumătate a secolului al XIX-lea ca reacţie la retorismul romantismului  şi la impersonalitatea parnasianismului. Poeţii simbolişti cultivă o subiectivitate acută, marcată de  stări sufleteşti vagi, obscure, imprecise,  prin folosirea, ca mijloace expresive, a  sugestiei , a simbolului şi a corespondenţelor. Ei aduc spaţiul citadin în imaginarul poetic şi cer ca poezia să fie muzică înainte de orice. Cel mai important reprezentant al simbolismului în literatura română este George Bacovia.

Poezia "Pălind" are toate caracteristicile unei poezii simboliste.

În primul rând, ea este expresia unei intense subiectivităţi, explicit prezente în text prin mărcile lexico-gramaticale ale eului liric: verbul la persoana I "sunt" (4 apariţii în text) şi pronumele personal de persoana I "mi" (2 apariţii în text). Aşadar, din cele 12 versuri ale poeziei, 6 ( jumătate)  vorbesc direct despre eul liric.

În al doilea rând, poezia este simbolistă prin exprimarea unor stări sufleteşti  vagi, obscure, amestec de tristeţe, melancolie şi deprimare. Eul liric rătăceşte solitar prin oraşul pustiu, sub  apăsarea singurătăţii , a lipsei de comunicare cu semenii săi şi a presentimentului  morţii.

A treia trăsătură simbolistă a poeziei este folosirea simbolului pentru exprimarea trăirilor interioare. Oraşul pustiu  este un simbol al deşertului interior, sufletesc. Becurile cu lumină pală sunt simboluri pentru lipsa de forţă vitală a eului liric.

În al patrulea rând, poezia aparţine simbolismului prin folosirea sugestiei. Stările nu sunt numite, poetul refuză discursivitatea, preferând să comunice indirect, aluziv, prin asociaţii de idei. Astfel, nicăieri, pe parcursul poeziei nu se vorbeşte deschis - chiar şi metaforic - despre o suferinţă sufletească a eului liric. Autorul se mulţumeşte să descrie un decor dezolant, pustiu, plasat paradoxal în mijlocul a ceea ce ar trebui să fie locul de întâlnire al oamenilor: piaţa unui oraş. Lipsa oamenilor, lumina slabă a becurilor, câinii, canalele,  toate acestea însă creează un univers alienant care  vorbeşte indirect  despre chinul unui om singur, sufocat de lipsa comunicării cu ceilalţi semeni ai săi. "Râsul hidos" care îl însoţeşte pe eul liric  - şi despre care nu ştim al cui este - şi "jocurile de umbre ce dau nebunie" sunt sugestii ale unei apropiate rătăciri mentale.

În sfârşit, dezideratul simbolist al muzicalităţii este atins de Bacovia prin folosirea refrenului "Sunt solitarul pustiilor pieţe", reluat de trei ori, prin repetiţia laitmotivului "umbra" - simbol al solitudinii - şi a adjectivului "pal" (sugestie a  extincţiei treptate), care apare de două ori ca atare şi o dată în rădăcina verbului "pălind".

Bacalaureat 2014 – sesiune specială, 26.05.2014, subiect rezolvat

Subiect – filiera teoretică (profil real), filiera tehnologică şi filiera vocaţională (toate profilurile, cu excepţia profilului pedagogic)

Subiectul I – 30 de puncte

Citeşte următorul text:

Ți-aduci aminte, după ploaie, ce albe străluceau la soare
Statuile străvechi și scumpe, și cât de drag ți-era cu mine,
Să povestești, umblând sub ramuri, de viața moartelor regine
Înmărmurite-n piatra rece de-o biată mână pieritoare?

Deasupra lor porumbii* vineți roteau voioși din vreme-n vreme:
Părea că lor li este dată grădina asta toată-n pază,
Și-arar o lacrimă de ploaie, ca un diamant aprins de-o rază,
Se desprindea, vuind cu zgomot, din naltul unei diademe.

În straturi florile-nclinate iar se-nălțau cu bucurie,
Și-n aer făr’de veste-atuncea lumina zilei liniștită
Se preschimba în fel de fețe ș-o clipă sta ca aiurită,
Pân’să-și recapete cuprinsul din nou divina-i armonie. [...]

Fanfarele sunau cu zgomot înfiorând prelung platanii
Sub umbra cărora voioase treceau eternele idile,
Născute dintr-o sărutare și moarte după zece zile …
Pe zilele acele însă cine din noi nu și-ar da anii?

Curgea nedumerită vremea, și-ntr-un târziu, vestind că-i sară,
O darabană-ndepărtată suna ca după bătălie.
Și-atuncea, tresărind din visuri, vedeam grădina că-i pustie
Și ne porneam și noi pe-acasă reîntineriți de primăvară. [...]

(Dimitrie Anghel, În Luxemburg)

*porumb, s.n. (pop.) – porumbel

Redactează, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la text:
1. Numește câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor: să povestești și liniștită.   2 puncte
2. Explică rolul cratimei în secvența: din vreme-n vreme.   2 puncte
3. Construiește un enunț în care să folosești o locuțiune/expresie care să conțină substantivul aer.  2 puncte
4. Menționează două mărci lexico-gramaticale ale subiectivității prezente în textul dat. 4 puncte
5. Precizează două motive literare prezente în textul dat. 4 puncte
6. Selectează, din textul dat, două secvențe care conturează dimensiunea spațială a imaginarului  poetic.   4 puncte
7. Prezintă semnificația a două figuri de stil diferite din strofa a doua a textului dat.    4 puncte
8. Ilustrează, cu câte un exemplu din textul dat, două trăsături ale genului liric.   4 puncte
9. Comentează, în 60–100 de cuvinte, ultima strofă a textului, prin evidențierea relației dintre ideea poetică și mijloacele artistice.   4 puncte

Rezolvări posibile

1. "să povesteşti" - să narezi, să vorbeşti; "liniştită" - calmă.

2. Cratima indică rostirea legată a două cuvinte diferite: "vreme" şi "în". Prin rostirea legată a acestor cuvinte, dispare vocala "î" din cuvântul "în" şi se formează silaba "men", cu sunete din ambele cuvinte. În loc de 3 silabe ("vre - me în"), rămân astfel doar două ("vre - men"), păstrându-se ritmul iambic şi măsura regulată a versului (de 18 silabe).

3. Am ieşit să luăm aer. Nu prea am învăţat pentru examen şi sunt în aer. Ai aerul că glumeşti! Nu-mi place de el, prea îşi dă aere.

4. pronume personale, pers. I (sg. şi pl.): "mine", "noi"; verbe, pers. I, pl.: "vedeam", "porneam".

5. ploaia, grădina, florile

6. "umblând sub ramuri", "vedeam grădina că-i pustie".

7. Strofa a doua conţine două imagini vizuale: a porumbeilor care se rotesc peste statuile parcului şi a picăturilor de ploaie care cad din când în când strălucind în lumina soarelui. Autorul foloseşte epitetul "voioşi" (pentru "porumbei") pentru a sugera bucuria zilei de primăvară şi animaţia naturii înviorate de ploaie şi soare. Comparaţia "o lacrimă de ploaie ca un diamant aprins de-o rază" aduce un plus de strălucire tabloului, contribuind la starea generală de fericire pe care o transmite această evocare a unei zile din trecut, dar introducând şi o undă de regret şi melancolie, din perspectiva prezentului.

8. Prima trăsătură a genului liric pe care o regăsim în această poezie este transmiterea directă a unor idei şi sentimente. Ceea ce comunică textul este nostalgia unei zile fericite din trecut. Un vers semnificativ este: "Pe zilele acele însă cine din noi nu și-ar da anii?" A doua trăsătură a genului liric pe care o are textul este prezenţa eului liric, evidenţiată de pronumele de persoana I "mine" şi "noi" şi de verbele de persoana I "vedeam" şi "porneam".

 9. Poezia evocă nostalgic o bucurie trecută. Eul liric îşi aminteşte o zi de demult, când, alături de iubita sa, se plimba printr-un parc din Luxemburg. Sunt descrise acele elemente ale tabloului care i s-au întipărit în minte: statuile din parc, porumbeii, florile, pomii, fanfara. Totul are un aer de prospeţime şi strălucire. Ultima strofă încheie plimbarea celor doi îndrăgostiţi, care, treziţi din visare de răpăitul unei darabane îndepărtate, constată că au rămas singuri în grădina publică şi se întorc acasă "reîntineriţi". Strofa se caracterizează printr-o simplitate stilistică capabilă să transmită sinceritatea sentimentului trăit. Fericirea momentului face ca noţiunea timpului să dispară, lucru sugerat prin folosirea epitetului "nedumerită": 

"Curgea nedumerită vremea..." 

Comparaţia "o darabană-ndepărtată suna ca după bătălie" şi epitetul "pustie" asociat substantivului "grădină" transmit, de asemenea, o stare sufletească de ieşire din timp, de bucurie a trăirii în doi. 

În sfârşit, epitetul "reîntineriţi" sugerează starea de spirit revigorantă pe care plimbarea prin parc le-a produs-o celor doi parteneri. 

Aşadar, fără multe figuri de stil, ultima strofă încheie fericit poezia, impresionând prin simplitate şi sinceritate.