duminică, 12 martie 2017

Subiectul I, 2015 - rezolvare

Formularea subiectului se găsește aici.

________________________________________________________

Subiectul I
            1. „tăcut” - calm; „întors” - revenit.

            2. Cratima marchează elidarea vocalei „î” din adverbul  „înainte” și are drept consecință obținerea măsurii dorite a versului prin dispariția unei silabe.

            3. Trăiesc cu floarea speranței în suflet.

            4. „aștept” - verb, persoana I; „mine” - pronume personal, pers. I.

            5. Tema poeziei este iubirea. Un motiv literar este toamna.

            6. „Sunt altul azi...”; „S-au rupt acum...”.

            7. Epitetul dublu „străină și pustie” din strofa a treia sugerează înstrăinarea eului liric de lumea exterioară și retragerea în sine, pentru a reface, în amintire, chipul iubitei pierdute. În relație cu contextul,  acest epitet intensifică sentimentul de nostalgie  transmis de această strofă.
            În strofa a patra repetiția „ca altădată iarăși” accentuează sentimentul de bucurie a regăsirii de sine a eului liric, regăsire de sine senină, împăcată, în care, paradoxal,  până și tristețea își găsește locul. Este așadar, oximoronic, o bucurie a trăirii tristeții.

            8. Două trăsături ale genului liric sunt prezența instanței comunicării lirice (eul liric) și transmiterea în mod direct a unor idei și sentimente.
            Prezența eului liric se manifestă prin pronume la persoana I („mine”,  „mi” etc.) și verbe la persoana I („aștept”, „las” etc.).
            Toată poezia transmite direct gânduri, idei și sentimente, dar, mai vizibil în versurile:
            „Tristețea mă răsfață ca altădată iarăși,
            Ca altădată iarăși mă bucură acum.”


            9. „Preludiu de toamnă” este o poezie de dragoste. Eul liric apare în ipostaza unui bărbat îndrăgostit, care, întors în orașul natal, își amintește cu nostalgie de o dragoste pierdută, pe care ar vrea să o regăsească, pe care o cheamă în gând. Toată poezia stă sub semnul toamnei, ceea ce sugerează, aici, vârsta senectuții, a înțelepciunii. Bărbatul conștientiezează că s-a schimbat, că a devenit „mai simplu și mai tăcut” și își dorește intens să retrăiască iubirea de altădată. Ultima strofă o reia parțial pe prima, accentuând patosul dorinței. Chemarea directă, exprimată prin verbul la imperativ „vino”, recunoașterea implicită a greșelilor trecutului („Un altul azi, mai simplu și mai tăcut ca mine...”), precum și imaginea finală a bărbatului așteptând în pragul casei „cu brațul împovărat de flori” concură la conturarea semnificației textului: un strigăt de dor al celui care a greșit cândva, părăsindu-și iubirea și caută acum, spășit, reîmpăcarea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu