________________________________________________________
Subiectul
I
1. „tăcut” - calm; „întors” -
revenit.
2. Cratima marchează elidarea
vocalei „î” din adverbul „înainte” și
are drept consecință obținerea măsurii dorite a versului prin dispariția unei
silabe.
3. Trăiesc cu floarea speranței în suflet.
4. „aștept” - verb, persoana I;
„mine” - pronume personal, pers. I.
5. Tema poeziei este iubirea. Un
motiv literar este toamna.
6. „Sunt altul azi...”; „S-au rupt
acum...”.
7. Epitetul dublu „străină și
pustie” din strofa a treia sugerează înstrăinarea eului liric de lumea
exterioară și retragerea în sine, pentru a reface, în amintire, chipul iubitei
pierdute. În relație cu contextul, acest
epitet intensifică sentimentul de nostalgie transmis de această strofă.
În strofa a patra repetiția „ca
altădată iarăși” accentuează sentimentul de bucurie a regăsirii de sine a eului
liric, regăsire de sine senină, împăcată, în care, paradoxal, până și tristețea își găsește locul. Este
așadar, oximoronic, o bucurie a trăirii tristeții.
8. Două trăsături ale genului liric
sunt prezența instanței comunicării lirice (eul liric) și transmiterea în mod
direct a unor idei și sentimente.
Prezența eului liric se manifestă
prin pronume la persoana I („mine”, „mi”
etc.) și verbe la persoana I („aștept”, „las” etc.).
Toată poezia transmite direct
gânduri, idei și sentimente, dar, mai vizibil în versurile:
„Tristețea mă răsfață ca altădată
iarăși,
Ca altădată iarăși mă bucură acum.”
9. „Preludiu de toamnă” este o
poezie de dragoste. Eul liric apare în ipostaza unui bărbat îndrăgostit, care,
întors în orașul natal, își amintește cu nostalgie de o dragoste pierdută, pe care
ar vrea să o regăsească, pe care o cheamă în gând. Toată poezia stă sub semnul
toamnei, ceea ce sugerează, aici, vârsta senectuții, a înțelepciunii. Bărbatul
conștientiezează că s-a schimbat, că a devenit „mai simplu și mai tăcut” și își
dorește intens să retrăiască iubirea de altădată. Ultima strofă o reia parțial
pe prima, accentuând patosul dorinței. Chemarea directă, exprimată prin verbul
la imperativ „vino”, recunoașterea implicită a greșelilor trecutului („Un altul
azi, mai simplu și mai tăcut ca mine...”), precum și imaginea finală a
bărbatului așteptând în pragul casei „cu brațul împovărat de flori” concură la
conturarea semnificației textului: un strigăt de dor al celui care a greșit
cândva, părăsindu-și iubirea și caută acum, spășit, reîmpăcarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu